O nunta de zi

                                                

nunta

  Pe 05.09.2015 am avut placerea sa merg ,impreuna cu familia, la o nunta  putin iesita din tipare.S-a casatorit finul meu,singurul de altfel.Aveam 19 ani cand parintii lui au considerat ca sunt demna de a-i fi “mama spirituala”.A fost ,pentru mine,cea mai frumoasa zi din anul 1985.Au trecut 30 de ani de atuci,dar tot imi aduc cu placere aminte de momentul cand popa,dupa crestinare,mi l-a pus in brate.Am avut un sentiment pe care nu pot sa-l descriu in cuvinte,poate sa-l asociez cu o culoare:am simtit roz.Stiu ca suna aiurea,dar asta am simtit.Anii care au trecut de atunci au fost plini de aventuri frumoase,dar s-au intamplat si o tragedie .In 1992 ,in urma unui accident de masina a murit mama lui,verisoara mea,de altfel.A trecut destul de bine peste acest episod cumplit din viata lui si s-a transformat intr-un adult fara vicii,fara cosmaruri,cu niste standarde si valori morale deosebite.

 Acum 8 ani a cunoscut-o pe Raluca,viitoarea lui nevasta.Au avut o relatie destul de calma si fara probleme,relatie care s-a definitivat,cum era si normal,cu o casatorie .

  Si am ajuns in ziua de 05.09.2015,o zi cu o caldura sufocanta.Eu in dimineata aceea am iesit din tura de noapte,eram un pic “zombi” ,dar m-am adunat repede si am intrat in starea specifica unui asemenea eveniment.

 Am ajuns la starea civila,pentru ca cei doi sa se “nenoroceasca ” intai cu acte

 A fost o ceremonie condusa de o tanti vesela care a incercat sa spuna  pe un ton agreabil toate bla-bla-urile alea  seci si vechi de 1000 de ani ( ex: “Statul ocroteste familia,familia este celula de baza  a societatii ,etc,etc).Ceremonia a durat putin,un pic peste 30 de minute,a urmat sedinta foto si traditionala trecere pe sub arcadele de flori.Ce a fost dragut a fost ca toata lumea a venit cu buchete de flori,,dar nu de-alea tip buchet de 15 garoafe de 2 lei firul,ci buchete frumos aranjate cu flori exotice si ambalaje din materiale reciclabile (amandoi sotii sunt ecologisti,mari iubitori de natura).In consecinta ,s-a creat o arcada deosebita ,iar graul,aruncat din belsug a completat frumos totul.

 Au avut un cameraman de la Realitatea Tv,care a avut o gramada de aparate de filmat ,care mai de care mai sofisticate si care a rugat pe fiecare dintre invitati ,pe langa pozele obisnuita,sa lase si cateva urari ,dar intr-o nota amuzanta.Dupa aceea ne-am deplasat la biserica,biserica Icoanei,cocheta si destul de incapatoare ,desi noi am fost 40 de persoane ,adulti si copii.Slujba,spre satisfactia multora ,a durat putin,tot vreo 30 de minute,frumos sustinuta de un cor care canta versetele di psalmii un pic cam prea tare.Slujba ,ca slujba,dar la sfarsit,cand toata lumea se bucura ca s-a sfarsit repede (mai ales eu care aveam o pereche de pantofi cu tocuri prea mari…)popa a inceput un numar de freestyle.Frate,am mai stat 40 de minute sa-l ascultam cum da sfaturi,da exemple si ne mai da si citate din Biblie.Intr-un final s-a oprit si ne-a lasat sa plecam.Eu i-am fost recunoscatoare,oricum..La ora 16 am fost asteptati la local.Da,a fost o nunta de zi,prima de acest fel la care am fost ,dar care mi-a placut atat de mult incat o impartasesc si cu voi.Localul unde s-a tinut petrecerea a fost de nota 10.Ce mi-a placut cel mai mult a fost ca nu a fost aranjat cu funde,voaluri,scaune imbracare si mese incarcate cu tot felul de chestii.Mesele au avut un decor simplu ,dar de mare efect :niste eprubete cu flori,eprubete prinse intr-un suport de lemn si meniul (deoarece a fost un fel de a la carte).Mancare senzationala,muzica live,program de stand-up comedy,cabina foto (pentru poze amuzante),servicii ireprosabile si o ora decenta de terminare (miezul noptii) au fost ingredientele unei nunti deosebite ,lejere si care,dupa parerea mea,e mai potrivita vremurilor pe care le traim.Fara rochie lunga de mireasa,fara domnisoare de onoare,fara lautari,fara sarmale si vesnicul aperitiv cu salam,rosii,branza si chiftele,cu un fotograf care a facut mii de poze,cu un candy-bar senzational,cu miri vesnic zambitori si cu nuntasi veseli si odihniti si care nu au avut timp sa se imbete….

 In concluzie,a fost un eveniment deoosebit,elegant si rafinat,despre care voi povesti tuturor.  

                            

Continue Reading